Povestirea vieţii lui Vintilă e copilărească. Ea începe cam de pe la patru ani, cînd frumosul băiat nu era mai mare decît atît... Nasul i se lovea de marginea mesei şi ca să şi-1 puie deasupra să vadă, neastimpăratul trebuia să se ridice pe vîrful picioarelor durde, muncind si zmueindu-so din călcîie. Şi se întîmpla că, alunecind, el se prindea cu mîinile de velinţă, şi tot aluneca. Venind pe spate cu faţa de masă cu tot, ghiveciul cu flori' venea peste el.
Nesimţindu-se insă vinovat sau nu atît de mult pe cit îi erau de mari suferinţele şi grămădit dedesubtul lucrurilor răsturnate grele, Vintilă da un ţipăt de şobolan încolţit şi aştepta să fie scos, nu totdeauna prea teafăr, din asemenea împrejurare.
Maică-sa, Sabina, sărea de la maşina de cusut în ajutorul bărbăţelului ei, cum îl dezmierdase, căutîndu-i toate părţile dureroase ale trupului dolofan şi suflînd în ele răcoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu