Scris in 1981, romanul Don Juan cuprinde o tema care a mai fost imbratisata pana la data aceea, insa invelisul este unul prea curajos pentru perioada in care spectaculosul se servea cu portia.
Sotii Vasiliu erau o familie in care se instalase banalitatea. Solutia vine din partea sotului, care se pare ca era infidel (pentru a depasi monotonia). Incompetenta de a tine activa pasiunea legaturii lor il va costa mai tarziu despartirea. Pentru moment, el alege ca adjuvant un joc al adultilor. De partea cealalta sunt un sud-american si sotia lui vampa, cuplu obisnuit cu experiente extraconjugale.
Naratorul nu lasa niciun personaj fara o descriere minutioasa a gesturilor si a trasaturilor fizice si psihice. Cuplului Vasiliu i se face o descriere directa si cam obiectiva in primele pagini ale romanului. Aflam astfel detalii de infatisare, implicand statura, culoarea parului, talia si astfel de amanunte care par inutile. Orice pasaj care contine o actiune este insotit de o serie de detalii din partea autorului, atent la orice gest care ar putea sa intregeasca imaginea personajului respectiv.
Liliana este o vampa, cu privire sclipitoare, impertinenta, cu un zambet dezmatat. Rogulski, sotul vampei are toate elementele unui don Juan: este insistent, mai degraba interesant decat inteligent, este carismatic, nerusinat.
Scriitorul ii face un portret fizic care il apropie de un animal: “un individ inalt, extrem de inalt, peste patruzeci, corpolent, ce respira puternic, uneori aproape gafaia. Mainile si picioarele lungi, capul mic, parul negru, lucios, putin rarit. Privirea, expresia privirii era schimbatoare: cand atenta, inteligenta, cand buhaita, senzuala, ironica (...). Privirea unei bovine mari, ce rumega peste departatele orizonturi, ce-si asculta ritmul intern al rumegatului.”
Ca un don Juan, el vaneaza femei ce nu sunt curtenitoare ca el. Perechea lui este varianta feminina a cuceritorului. Este atras in mod special de femei inteligente, la tanara pe care o determina sa fuga de la serviciu pentru o intalnire apreciaza ironia. Din momentul in care aceasta nu isi mai foloseste singura calitate pentru care e apreciata, don Juan nu mai e interesat de ea.
Ca un omolog al lui don Juan de pe meleaguri exotice, Rogulski este foarte atras de sexul opus, iar acest lucru nu e vazut ca un defect ci ca o insusire: „Imi plac femeile, imi place femeia, e ca un fel de drog, un fel de bautura care-mi face rau, de care nu pot scapa.”
Ca personaje de fond apar copiii sotilor Vasiliu, mai des apare micul Buti, dar prezenta lui e folosita de narator pentru a construi intalniri intre Tonia si Rogulski.
Dupa seara „desfranarii”, lumina narativa se indreapta spre don Juan si Tonia. Ceea ce se intampla intre vampa si sotul Toniei atat de repede, sud-americanul urmareste sa se intample si intre el si Tonia. Numai ca asteptarea naste pasiuni, restul povestii fiind descarcarea nervoasa a celor doi „inselati” care isi asteapta randul. Legatura se va produce cand stralucirea celuilalt va eclipsa imaginea sotului care devine astfel slab, mic, de marimile unui soricel care prin culoarea lui stearsa este detronat de instinctivul pradator. In incheierea cartii naratorul precizeaza ce a insemnat aceasta amanare: el a tarat-o dupa el si i-a obtinut nu numai trupul, ci viata toata.
Acest exotic incepe sa o ispiteasca prin felul sau de a fi. Romanul are un traseu psihologic – femeia matura este atrasa de un barbat care nu are nimic, si pe care il considera neajutorat si asupra caruia ea isi poate manifesta instinctul ocrotitor, printul pe cal alb ramanand doar un idol adolescentin. Roxana Ionita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu