joi, 29 noiembrie 2012

Ivo Frenzel - Friedrich Nietzsche

Evgheni Evtusenko - Dulce Tinut Al Poamelor


Glenn Van Ekeren - Drumuri Spre Fericire


Mircea Eliade - Domnisoara Christina

În "Domnișoara Christina" naratorul știe tot ce văd, sau își închipuie că văd, toate personajele, cu numai două excepții: Simina și Christina. El poate privi evenimentele din perspectiva fiecărui om, dar nu și din cea a strigoiului. La fel, nici în Șarpele el nu povestește ce vede sau gândește Andronic, ci numai și numai cum îl văd toți ceilalți pe el! Naratorul nu știe cum vede non-umanul pe oameni sau ce gândște acesta. „Îl privea nesățioasă, înfometată“, ne spune, în primul roman, naratorul, dar acesta povestește scena din perspectiva lui Egor, nu a Christinei, căci numai el aude ce-i spune Christina și o vede privindu-l.

Gustave Flaubert - Dictionarul Ideilor De-a Gata


miercuri, 28 noiembrie 2012

John Fowles - Daniel Martin

Daniel Martin, eroul romanului omonim al lui John Fowles, este un dramaturg convertit in scenarist la Hollywood, care incepe sa se indoiasca de propriile sale valori. Reintors in Anglia pentru a si vizita un prieten bolnav, Daniel Martin e fortat sa se confrunte cu trecutul sau ingropat, sfirsind prin a se redescoperi. Strabatut de o profunda intelegere a naturii umane, „Daniel Martin” reprezinta o culme a creatiei lui John Fowles.

Dwight D. Eisenhower - Cruciada In Europa

Anatole France - Crinul Rosu

Irina Fieroiu - Claudia

Mihai Ferascu - Cine Stie, Raspunde


marți, 27 noiembrie 2012

Ian Fleming - Caracatita

Francis Scott Fitzgerald - Blandetea Noptii

Publicat in 1934, in America, romanul a fost una dintre cele mai discutate carti ale anului. „Blindetea noptii” este povestea tragica a unei tinere actrite, Rosemarie Hoyt, si a cuplului american Dick si Nicole Diver. Stralucit psihiatru, Dick devine nu doar sotul, ci si doctorul lui Nicole, a carei sanatate il impinge catre un mod de viata care nu ii este propriu si care-l acapareaza, cu o putere tot mai mare, determinindu-i declinul profesional si moral.

Lion Feuchtwanger - Balada Spaniola


Theodor Fontane - Astfel In Stele Ti-a Fost Scris


Colin Forbes - Ambuscada La Palermo