Cartea aceasta am scris-o mai întâi în franţuzeşte la Paris, în 1958-1959. Era un moment dramatic al istoriei noastre şi al vieţii mele în particular: deznădejdea de după înăbuşirea revoluţiei ungare din 1956, decepţiile mele din anul petrecut la Radio Europa Liberă, la München, grava dezbinare dintre mine şi soţia mea... E o carte tristă şi profund pesimistă de la mijlocul vieţii mele, în care trec pe seama eroului, Georges Milesco, mai toate avatarurile vieţii mele de până atunci.
Am dat manuscrisul amicului meu Emil Cioran ca să-l citească. Mi-a spus cam aşa ceva: „E bine scris, dar ai prea puţine şanse s-o publici... Nu e în stilul «noului roman» [Nathalie Sarraute, Alain Robbe-Grillet...]. Apoi, participarea la războiul împotriva Uniunii Sovietice, atât de îndrăgită de franţuji!... Dar, dacă ajungi odată cunoscut în alt domeniu [se gândea la teza mea de filozofie a istoriei], poate ai să poţi"... Acel moment s-a prezentat vreo 45 de ani mai târziu, în România, şi am îndrăznit să public cartea, tradusă de mine în româneşte.
A fost însă singura mea carte care să se vândă foarte încet, pe când toate celelalte se cumpără cu miile şi chiar zecile de mii. Cauza probabilă era confuzia dintre numele eroului şi cel al spătarului Nicolae Milescu (care, fie zis în paranteză, nu s-a chemat Milescu niciodată, ci doar „Nicolae Spătar"... Milescu a fost numele luat de frate-su după o moşie a nevestii)! Neagu DJUVARA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu