joi, 31 octombrie 2013

Cezar Petrescu - Romanul Lui Eminescu


Trilogia Luceafărul, Nirvana şi Carmen Saeculare, publicată de Cezar Petrescu sub titlul generic Romanul lui Eminescu, a apărut întiia oară la editura Naţională-Ciornei, în decurs de un an şi jumătate, din 1935 pînă la sfîrşitul lui 1936, cum precizează Mihai Gafita în Cîteva date de istorie literară. Comprimată, disjunctă şi lipsită de construcţia unitară a Trilogiei, varianta compendiu din 1939 a stârnit unele nedumeriri, între altele şi pentru faptul că volumul al doilea din această serie nu păstrează aproape nimic din datele corespondentului său genetic din ansamblul trilogiei, rezumînd, în marginea hazardului, o parte din naraţiunea primului volum (Luceafărul) şi secţiunea finală a volumului al treilea (Carmen Saeculare), apărute, cum spuneam, între 1936-1937.
Structuri distincte în arhitectura de ansamblu a întregului roman, jumătăţile care compun volumul II al ediţiei din 1939 anulează orice legătură epică între ele. situindu-se in afara unităţii artistice sub care acestea se prezentau in corpus-ul Trilogiei. Prefaţa care deschide ediţia (fin 1939 a celor două volume, teoretizînci asupra artei româneşti în general, nu relevă, de asemenea, vreun motiv deosebit. în virtutea căruia Cezar Petrescu să fi întreprins această derogare de la înfăţişarea iniţială a naraţiunii sale. Aşa se face că a patra dintre ediţiile romanului despre viaţa lui Eminescu a rămas, oarecum, suspendată în propria ei taină, dacă nu cumva s-a exclus, de la început, atît dintre variantele care i-au premers, cît şi din şirul celor care i-au urmat.
Nemulţumit el însuşi sau, mai sigur, animat de comentariile (unele extrem de acide), cum este articolul lui Perpessicius, autorul tipăreşte o nouă ediţie a romanului, revenind asupra textului şi departajîndu-l, din nou, în trei volume. Este vorba de ediţiile apărute in anii 1941, 1943..."

Citeste Sofica Scarlat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu