Sebastien Japrisot (1931-2003) este nu numai un excelent autor de romane politiste, cunoscut si dincolo de fruntariile Frantei unde a trait, dar si un bun creator de atmosfera. De pilda, in cea mai cunoscuta carte a sa, "Compartimentul ucigasilor", chiar daca intriga iti suscita interesul la maximum, nu poti sa nu remarci si ambianta apasatoare in care se desfasoara actiunea.
O ploaie rece si sacaitoare schimonoseste chipurile oamenilor, hotelurile, barurile, apartamentele pe unde se perinda personajele au un aspect dezolant, comunicarea dintre eroi este greoaie, ca si cum fiecare este cufundat in propriile sale ganduri si nu are nici un chef sa-i asculte pe ceilalti. In paginile lui Japrisot, Parisul este o urbe mohorata, cu aspect de mahala, neavand nimic din frenezia care l-a propulsat drept "oras al luminilor". De fapt, intregul univers pare inospitalier, sordid si macinat de o tristete fara leac. Nici macar politistii - imbracati ponosit, tracasati de probleme familiale, cu lefuri mici, abrutizati de nesomn, de mancatul pe fuga, de multele ore de serviciu - nu dovedesc entuziasm in ancheta pe care trebuie s-o duca la bun sfarsit. Cadavrul unei tinere este descoperit intr-un tren, la capatul liniei, dupa ce a parcurs distanta dintre Marsilia si Paris. Rand pe rand, si ceilalti pasageri din compartimentul unde s-a comis crima sunt asasinati in diverse imprejurari. Derularea evenimentelor se face insa parca la ralanti. La inceput, politistii trateaza cazul cu lejeritate, nu-i acorda importanta cuvenita. Dar nici macar continuarea sirului de asasinate nu-i pune pe jar. Investigatiile respecta o rutina plicticoasa - urmariri, audieri de martori, perchezitii, arestari. In cele din urma, criminalii sunt prinsi, dar satisfactia elucidarii enigmei lipseste cu desavarsire, deoarece pe anchetatori ii asteapta alte dosare de rezolvat, alti ucigasi de aruncat in inchisoare, iar anii pana la pensie sunt inca departe. Meseria lor e fara bucurii, monotona si ii insingureaza, ii mutileaza sufleteste, fiindca sunt in permanent contact cu mizeria existentei. In viziunea lui Sebastien Japrisot, ei sunt niste fiinte insignifiante, anonime, care exercita fara pasiune o profesie deloc spectaculoasa si lipsita de prestanta sociala. Jurnalul.ro
Citeste Ana Levarda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu